Swipe to the left

Clasa de aderență pe suprafețe umede a anvelopelor – Ce presupune aceasta și cum să o alegi pe cea mai bună?

Autor: AUTO SOFT 18 septembrie 2020 1694 Vizualizari

Anvelopele sunt piese importante, care pot avea un efect major asupra funcționalității autoturismului. În general, este esențial să ții cont de sezonul în care le folosești, dar și de caracteristicile pe care le au. Atât pe timpul verii, cât și al iernii, clasa de aderență este un factor semnificativ când vine vorba despre contactul cu un teren sau un carosabil umed. Așadar, există o serie de specificații și detalii la care trebuie să fii atent pentru a gestiona acest detaliu într-un mod optim.

Din acest articol vei afla ce înseamnă clasa de aderență pe suprafețe umede și cum să o alegi pe cea mai bună!

Cuprins:

1. Clasa de aderență pe suprafețe umede a cauciucurilor – Ce înseamnă această caracteristică?

2. Unde poți vedea clasa de aderență pe teren umed pe anvelopele tale?

#

1. Clasa de aderență pe suprafețe umede a cauciucurilor – Ce înseamnă această caracteristică?

Siguranța este un lucru de care trebuie să ții cont în orice activitate – de exemplu, atunci când pornești la drum, sunt multe aspecte către care trebuie să-ți orientezi atenția, pentru a menține controlul asupra situațiilor imprevizibile care pot apărea. Dincolo de factorii pe care îi poți influența aflându-te la volanul autoturismului tău, este recomandat să înțelegi și importanța pieselor auto potrivite.

Anvelopele sunt elemente semnificative, care au un impact considerabil asupra modului în care reacționează mașina. Cu siguranță cunoști faptul că, pe timpul iernii, este bine să ai anvelope de iarnă, care să poată face față condițiilor meteorologice, același lucru fiind valabil și în cazul anvelopelor de vară.

Însă, există anumite detalii care pot schimba cu totul eficiența pneurilor – unul dintre acestea face referire la modul în care se comportă la contactul cu un carosabil umed. Aderența pe astfel de suprafețe determină capacitatea anvelopelor de a avea o bună distanță de frânare, adică de a se opri cât mai repede după ce este acționată pedala.

Această caracteristică este clasificată de către normele Uniunii Europene în felul următor:

  • A = clasa maximă
  • F = clasa minimă

Prin urmare, abilitatea cauciucurilor de a determina o bună distanță de frânare pe suprafețe umede se datorează clasei de aderență din care fac parte. Este demonstrat faptul că, în caz de urgență, câțiva metri pot face diferența dintre prevenire sau accident ușor și unul grav.

În cazul unui set de anvelope de clasa A, de exemplu, supus la o frânare totală, la viteza de 80 km/h, autoturismul se va opri pe o distanță mai redusă, de aproximativ 18 metri, comparativ cu un set din clasa F. Acestea sunt teste specifice, realizate de către specialiști în domeniu, care analizează eficiența cauciucurilor și rezistența lor în fața contextelor imprevizibile care pot apărea.

#

2. Unde poți vedea clasa de aderență pe teren umed pe anvelopele tale?

Acest tip de clasificare poate fi văzut direct pe anvelope – ele trebuie să aibă o etichetă care să furnizeze 3 criterii esențiale: clasa de eficiență energetică, cea de aderență pe umed și cea de zgomot la rulare.

Clasa care face referire la umiditate este reprezentată printr-un simbol specific, care cuprinde un nor de ploaie și o anvelopă traversând apa. În funcție de litera pe care o semnalează, poți ști distanța de frânare și, astfel, vei avea o certitudine în ceea ce privește siguranța ta și a vehiculului în condiții de ploaie sau carosabil umed. Verifică aceste detalii atunci când achiziționezi anvelope, deoarece ele trebuie să se alinieze normelor în vigoare și să-ți ofere calitate și sprijin.

Totuși, chiar și în situația în care ai optat pentru cea mai bună clasă de aderență, conduita personală este un factor important în evitarea incidentelor. Ține minte să păstrezi tot timpul distanța regulamentară față de autoturismul din fața ta, să acorzi o atenție deosebită restricțiilor și recomandărilor de circulație și, mai ales, atunci când te confrunți cu o serie de condiții meteorologice nefavorabile, să le iei în calcul și să acționezi în consecință. Cea mai bună deprindere este prevenția – urmărește toate variabilele și fii prudent!

În concluzie, clasa de aderență este un parametru util, care vine în sprijinul tău și al mașinii tale. Ia-l în considerare la următoarea achiziție și echipează-ți autoturismul cu un set de anvelope de calitate, care să îți ofere un înalt nivel de performanță!

Sursă foto: shutterstock.com

Adaugat in: Sfaturi auto